PARAMIXO VIROZA

Paramixoviroza
Este o boală virală produsă de virusuri din genul Paramixoviridelor, care afectează porumbeii.

Agentul cauzal este un paramyxovirus. Virusul are o rezistenţă destul de scăzută în mediul exterior, fiind sensibil la radiaţii solare şi temperatură, distrugându-se în mediul exterior în câteva ore vara şi în câteva zile iarna. În adăposturi contaminate încorporat în găinatul porumbeilor rezistă până la două luni. Dezinfectantele uzuale în concentraţii normale distrug virusul în câteva minute. Deci pentru dezinfecţia adăposturilor, după terminarea episoadelor de boli se pot folosi sodă caustică 2%, formol 2-5%, Forsept 1-2% ect.
Simptomatologic: în marea majoritate a cazurilor sunt afectati puii, şi în special puii de vară. Practic boala afectează la fel toate categoriile de vârstă, dar de obicei porumbeii adulţi sunt vaccinaţi la începutul anului, iar puii la începutul verii, rămânând exemplarele de vară descoperite din punct de vedere imunologic.
Se prezintă sub mai multe forme clinice: digestivă, nervoasă şi atipică.
Primele simptome care apar sunt falsa diaree, care practic este eliminarea urinei fără să fi fost reabsorbită apa, cum ar fi normal. Într-un lac mare de apă, eliminat de porumbel, apare găinatul consistent. Porumbelul de obicei încă mănâncă normal, uneori vomită conţinutul alimentar, este destul de vioi, însă consumă foarte multă apă şi caută să lingă ţigla de pe acoperiş, probabil din cauza pierderilor acute de săruri minerale eliminate deodată cu urina. Mai târziu cu avansarea bolii porumbelul bolnav se deshidratează, slăbeşte, devine apatic, stă trist, cu pene zburlite şi moare după o evoluţie de 10-20 zile.
Forma nervoasă este mult mai spectaculoasă şi caracteristică manifestată prin sucirea gâtului (torticolis), tulburări de echilibru, imposibilitate de a nimeri grăunţele cu ciocul. Simptomele apar câteodată sub formă de crize. Altă dată porumbelul se pare că se sperie de ceva fără să aibă vreun motiv vizibil. Forma nervoasă apare de obicei după câteva exemplare care manifestă numai diaree, sau ca şi continuare, dar mai târziu poate să înceapă boala direct cu simptome nervoase, fără falsa diarea amintită mai înainte. Păsările cu forme nervoase nu prea exagerate, care pot să se alimenteze au şansă de vindecare după o evoluţie de 2-3 luni, dar de multe ori rămân cu sechele, nemaifiind apte de concursuri.
În cazul formelor atipice, care apar mai ales la sfârşitul epizoadelor de îmbolnăviri ne putem întâlni cu semne care nu sunt caracteristice ca de ex. slăbirea porumbeilor, năpârlire anormală, diaree ect. practic orice simptom este posibil.
De fapt de multe ori simptomele amintite mai sus se succed chiar în ordinea descrisă, inclusiv şi cele din forma atipică.
Este o boală cu o rată a îmbolnăvirilor foarte ridicată 80 90% (morbiditate ridicată) şi cu pierderi mari de obicei peste 80% (mortalitate ridicată).
Exemplarele afectate de forma nervoasă sunt cel mai uşor recuperabile, dar numai în cazul în care porumbelul poate să mănânce singur. Am auzit, sau mai bine zis am citit de asemenea vindecări destul de numeroase, dar cele puţine întâlnite în crescătoria mea s-au pierdut cu ocazia primului, sau primelor zboruri. Eventual ca reproducător nu este exclus să fie valoros un asemenea porumbel trecut prin boală.
La porumbeii trecuţi prin boală am observat foarte des defecte de penaj după năpârlire manifestată prin remige primare prelungi şi mult mai subţiri ca cele normale. Mai ales ultimile pene din aripă sunt afectate.
Boala evoluează de obicei timp de 6-10 săptămâni, decimând efectivele nevaccinate.
Se întâlnesc şi complicaţii cu alte germeni bacterieni cum ar fi micoplasme, chlamidii, sau chiar salmonelle diversificând simptomatologia bolii.
Morfopatologic: la examenul necropsic (a cadavrelor) rinichii sunt măriti, iar in cavitatea abdominală apar cristale de uraţi, asemănătoare cu gipsul, un praf alb în lichidele abdominale şi toracice.
Tratament specific la ora actuală nu există pentru această boală fiind vorba de viroză. Porumbeii bolnavi pot fi tratati- alimentând artificial şi prin administrare de apă, sau mai de dorit electrolit cu sondă, vindecările nefiind imposibile. Fără aceste intervenţii porumbelul bolnav poate să moară de foame, sau de deshidratare, nefiind în stare să se hrănească singur.
Pentru combaterea infecţiilor bacteriene secundare trebuie să folosim antibiotice cu spectru larg, cum ar fi: enrofloxacină, tetraciclinele, ect. şi polivitamine.
În efectivele bolnave vaccinarea este inutilă, sau chiar contraindicată. Totuşi la începutul episoadelor se reconandă vaccinarea cu LaSota, un vaccin folosit la găini contra pseudopestei aviare. Sincer să fiu în cazurile întâlnite de mine nu a dat rezultat vizibil.
Preventiv se pot folosi diferite vaccinuri comercializate. Eu folosecsc LaSota în apă de băut în jurul mijlocului ianuariei, după care la două săptămâni îi vaccinez cu Paramixovacol administrând subcutanat. Imunitatea se instalează după 2-3 săptămâni de la inoculare şi după observaţiile mele este destul de bună, dar se garanteză numai pentru 6 luni.
. De dorit ar fi şi schimbarea măcar la doi-trei ani a vaccinului folosit, dar nici pe asta nu am făcut în ultimii ani.
Înainte de vaccinare cu două săptămâni este de dorit tratarea porumbeilor pt. paraziţi interni iar după vitaminizarea timp de 2-3 zile.
La începutul carierei şi la mine a apărut boala, în 1993 au murit cc. 25 de pui, iar în 1998 iar am avut , dar de această dată nu a murit decât 4 pui. Cu ocazia primului episod (1993) boala a apărut în luna iulie şi numai la sfârşitul episodului am observat un singur caz cu simptome nervoase. Am încercat mai multe tratamente, dar rezultatul a fost mai mult egal cu zero, murind până la urmă aproape tot cea ce s-a îmbolnăvit.
Cu ocazia îmbolnăvirilor din 1998 boala a apărut în luna septembrie şi a debutat cu un caz fulgerător, puiul după ce s-a întors de la un zbor s-a îmbolnăvit de forma diareică, iar a doua zi a şi murit. Apoi au apărut următoarele cazuri cu simptome nervoase. Şi de această dată am încercat fel de fel de tratamente, dar în zadar, tot ce s-a îmbolnăvit a murit.
Menţionez că puii nu erau vaccinaţi! La porumbeii adulţi care erau vaccinaţi nu am observat nici un fel de boală. De atunci vaccinez şi puii cât se poate de devreme, după a cincia sau a şasea săptămână de viaţă.
De a lungul anilor am mai întâlnit această boală şi în alte crescătorii, dar mereu numai în efective nevaccinate.